Franţa se confruntă cu cea mai gravă criză medicală din ultimul secol, a declarat joi seară preşedintele Emmanuel Macron, în condiţiile în care bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 2.876 de cazuri şi 61 de persoane au decedat.
Preşedintele Emmanuel Macron a exprimat compasiune pentru victimele epidemiei de coronavirus şi pentru apropiaţii acestora, subliniind că Franţa se confruntă cu cea mai gravă criză medicală din ultimul secol, potrivit Mediafax.
„Am gânduri de emoţie şi afecţiune pentru familiile şi rudele victimelor. Aceasta este cea mai gravă criză medicală cu care se confruntă Franţa în ultimul secol. În cele mai multe cazuri, virusul nu prezintă pericol, dar pot fi consecinţe grave pentru persoanele vârstnice sau afectate de boli cronice”, a declarat Emmanuel Macron într-un discurs televizat rostit joi seară.
„Tot personalul medical este implicat. Transmit recunoştinţa naţiunii pentru personalul medical”, a adăugat Emmanuel Macron, citat de cotidianul Le Figaro.
„Suntem abia la începutul acestei epidemii. S-a accelerat peste tot în Europa, s-a intensificat. Prioritatea noastră absolută va fi sănătatea. Nu voi face compromisuri”, a continuat liderul Franţei.
Emmanuel Macron a declarat că alegerile locale, programate duminică şi peste două săptămâni, vor fi menţinute. „Nu există contraindicaţii”, a precizat Macron, subliniind totuşi că va primi noi informaţii vineri. „Urgenţa este să protejăm compatrioţii cei mai vulnerabili. Trebuie să continuăm să câştigăm timp şi să îi protejăm pe cei mai fragili”, a subliniat Emmanuel Macron.
Creşele, şcolile, liceele şi unversităţile din Franţa vor fi închise începând de luni, din cauza epidemiei de coronavirus, a precizat preşedintele.
„Sănătatea nu are preţ. Guvernul va mobiliza toate mijloacele financiare necesare. (…) Europa are toate atuurile pentru a oferi lumii antidotul la Covid-19”, a concluzionat Emmanuel Macron.
În Franţa se înregistrează 61 de decese provocate de coronavirus şi 2.876 de persoane infectate.